Amare Phrala - Fratii Nostri /animator postari blog

joi, 6 octombrie 2011

Conferinţă de diseminare a rezultatelor proiectului

 
COMUNICAT DE PRESA
        
                        Cluj, 03 octombrie 2011
 
Conferinţă de diseminare a rezultatelor proiectului după primul an de implementare
 
În data de 6 octombrie  2011, Centrul de Incluziune socială pentru persoanele de etnie romă (CISPER Nord-VEST) Cluj,  organizează în cadrul proiectului „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă" – ID 62509, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Conferinţa de diseminare a rezultatelor proiectului după primul an de implementare.
Evenimentul va avea loc între orele 12:00-14:00 la sediul CISPER N-V de pe strada Berăriei nr. 6.
 Scopul acţiunii este de a disemina rezultatele obţinute împreună cu cele cinci centre active din cadrul proiectului mai sus amintit.  Proiectul a debutat în luna septembrie 2010, se va derula până în luna august 2013 şi are ca obiectiv facilitarea incluziunii sociale şi profesionale, accesul la programe de pregătire şi la măsuri specifice de sprijin pentru 1.200 de persoane de etnie romă, în vederea eliminării fenomenului de alienare socială şi excluziune a acestor persoane care se confruntă cu o serie de problematici interdependente, precum şomajul, lipsa de competenţe sau competenţe inadecvate în contextul realităţii sociale şi economice aflată în continuă schimbare, venituri reduse, condiţii de viaţă precare, discriminare socială.
Informaţii suplimentare:
CISPER NORD-VEST                                             Pavel Doghi                                          
Telefon: 0264-428148                                                pres. Amare Prhala, dir.CISPER N-V
Web: amarephrala.blogspot.com                                  E-mail: paveldoghi@yahoo.com         
E-mail: amarephrala@clicknet.ro        
 
 
 Amare Phrala - Fratii Nostri

Niciun comentariu: